Endless repetitive events

The idea of the post came today while playing with my rings. I usually like to change them or simply deny wearing them. These days yet... I can't do this. I start taking them off but when I touch the engagement ring I realize I have to put everything back because I can't take it off. Nobody forces me to wear it. I simply feel strange if I take it off.

The ring remembered me about another inner conflict that I had... And still have. Never ending things. For example work 40 years from this day on. Living into the same town. Waking up everyday for the rest of your life next to... Same person. Paying for 30 years the loan for a house you don't even like that much. Eating the same food day after day... Not everyday, but often enough. Loosing at least one hour daily on our way to school or work.

And examples can continue. My question and homework... Is how do we avoid destroying ourselves in a situation like this. Do you have a response?

Christmas in 2010

Ini mini miny mo... Christmas came again with snow.

Deck the halls with boughs of holly, 'tis the season to be jolly.

It's Christmas. Again. Another year will start in few days. A list of wishes for 2011 is being build as I write my thoughts on this little electronic page. Should we see the results for 2010? I think not. Cause then we'd be disappointed more than we already are. I... For one, know that my list was completely de-turned. As if it would have been stolen by someone and I couldn't remember anything from it.

Yet... For next year there is a new battle plan. Top listed is that I have to do everything in my power to remember what the evil spirits have stolen from me in 2010. Next on my list is to find a job... One to help me feel safe and in peace with myself.

Last but not least... Is to find peace. Inner peace. Fulfillment. Home. Not just a house. A home. Not just somewhere. Someone.

That's my battle plan for next year... No plan B. Just this!

So help us all, God!

Timp... incotro mergi? Spre ce meleaguri, noi, grabit, alergi?

For those who don't know romanian, the title can be translated like this: "time, where do you go? to which new places, in such a  hurry, you go?"

1954. He is born.

1960. She is born.

1984. They meet & get married. 1985. They have a kid. Me... 1992-1993. First grade. 1996-1997. Fifth grade. 2000. Highschool. 2004. Faculty. 2008. Master. Couldn't have done them all without them. Couldn't have existed without them. Thank you, both!

2004. Stranger in Bucharest. Time passed. 2005. Still stranger. 2006... I met you. Not so lonely anymore. Time went by. 2007, 2008, 2009. Now. 2010. We're so close, yet so far away. 2011. When did 5 years passed? When did almost 7 years passed?

2004. Disliking the person who now became my best friend. 2005. Still disliking her. 2006. Brought us in the same group. Time passed. 2008. Same room. 2010. My best friend :).

2005. I find a person to adopt me and be my grandmother. (2000. My last grandmother dies.) I like her very much. I see her almost every day. She was another stranger in my life. But now... a dear friend to me.

2011. To come soon. AMR 14 days.

And time... how can you turn into grown-up a little kid?

When is enough enough?

How do you decide what is better than worse? When do you feel complete if there are so many things missing around you? When is happiness a good feeling? Why would you like to be happy by making others unhappy?

No one knows to answer. We all have questions. We all need answers. But do we all really search them, or are we just acting without sense for the others to not see that we don't act? Complicated? Not! Life! Real, cruel ... life!

What's the limit that you can cross about common sense? Is it fair to treat your friends different? Why can't we say the truth to everybody? Is it ok to lie because you don't want to make someone hurt... and when does he hurt more... when he finds the truth from the beginning or when he finds out that he was lied?

In my opinion enough is never enough. But enough is enough when you can't stand a situation. We should say stop when someone steps on our tail. From the first bad thing that happens to us or should we wait, in the idea that the situation will emprove? I had in my life different signs that things are not the way they should. I was right so many times... and wrong because of not taking them into account .

Listen the signs. Listen to people who were right before!

Goodbye's (the saddest word)

Mamma
You gave life to me
Turned a baby into a lady

Mamma
All you had to offer
Was the promise of a lifetime of love

Now I know
There is no other
Love like a mother's love for her child

And I know
A love so complete
Someday must leave
Must say goodbye

Goodbye's the saddest word I'll ever hear
Goodbye's the last time I will hold you near
Someday you'll say that word and I will cry
It'll break my heart to hear you say goodbye

Mamma
You gave love to me
Turned a young one into a woman

Mamma
All I ever needed
Was a guarantee of you loving me

'Cause I know
There is no other
Love like a mother's love for her child

And it hurts so
That something so strong
Someday will be gone, must say goodbye

Goodbye's the saddest word I'll ever hear
Goodbye's the last time I will hold you near
Someday you'll say that word and I will cry
It'll break my heart to hear you say goodbye

But the love you gave me will always live
You'll always be there every time I fall
You are to me the greatest love of all
You take my weakness and you make me strong
And I will always love you 'til forever comes

And when you need me
I'll be there for you always
I'll be there your whole life through
I'll be there this I promise you, Mamma

Mamma, I'll be
I'll be your beacon through the darkest nights
I'll be the wings that guide your broken flight
I'll be your shelter through the raging storm
And I will love you 'till forever comes

Goodbye's the saddest word I'll ever hear
Goodbye's the last time I will hold you near
Someday you'll say that word and I will cry
It'll break my heart to hear you say goodbye

'Till we meet again...
Until then...
Goodbye

D-ale economiei

Am citit astazi un articol cu care sunt de acord in totalitate. De ce majoritatea preturilor / tarifelor / salariilor sunt calculate in euro daca, momentan cel putin, moneda noastra nationala este leul?

Credite in euro, abonamente de telefonie mobila in euro, salariu de 1.4 euro / ora, masina la senzationalul pret de 6597 euro... garsoniere la 34.567 euro si lista poate continua.

Sa raportezi cresterea unui pret in lei la cresterea unui euro este cu totul altceva fata de a primi o oferta in euro pe care o platesti cu lei.

Va dau si voua link-urile:

http://www.zf.ro/analiza/euroizarea-economiei-capcana-in-care-e-prinsa-bnr-7382515

http://www.zf.ro/analiza/statul-roman-permite-inexplicabil-preturi-in-euro-desi-moneda-nationala-este-leul-7383055

http://www.zf.ro/analiza/de-ce-au-operatorii-telecom-tarifele-in-euro-7383335/

Spor la citit!

"Pe vremea mea..."

Dupa ce veti citi postarea mea de astazi veti spune ca blogul acesta apartine unei persoane de vreo 60 de ani, care a trait pe vremuri de mult apuse si ale carei idei nu se mai aplica in ziua de azi.

Nu, nu am 60 de ani si nici nu am trait in acele vremuri, in care oricat ai fi muncit totusi aveai pentru ce sa muncesti... si mai ales UNDE!

La 25 de ani "pe vremuri" aveai servici, aveai casa si puteai sa iti iei si o masina. Puteai sa iti intemeiezi o familie si sa ii oferi copilului tau o pregatire incepand cu o gradinita, continuand cu o scoala, un liceu si o facultate. Munceai intr-adevar, de dimineata pana seara, nu aveai libertate, tehnologie, acces la informatie si stateai la cozi. Pentru orice.

La 25 de ani ai mei, firma la care am lucrat a dat faliment, stau cu chirie si mi-am pierdut speranta ca voi putea vreodata sa imi iau masina. Muncesc de dimineata pana seara pe o suma de bani care imi ajunge la fix pentru cheltuielile lunare, fara sa mai am cu ce imi cumpara de mancare. Haine, nu mai zic. Norocul meu ca mai am. Mi-e frica sa am un copil pentru ca nu vreau sa isi doreasca sa nu se fi nascut intr-o lume ca asta. Am facut un liceu economic, am mers la facultate si am facut chiar si un master. Si cu ce ma ajuta?

Parintii mei m-au educat sa nu vorbesc urat, sa fiu respectuoasa si sa ma port frumos cu oamenii din jurul meu. Totusi, hotararea de a ma purta intr-un fel sau altul imi apartine. Nu este vina parintilor pentru comportamentul copiilor. Sau cel putin nu in totalitate. Nu cred ca vreun parinte si-a invatat copilul sa plescaie guma in troleu. Si nu cred ca parintii si-au invatat copiii sa se drogheze. Totusi cred ca prin comportamentul lor parintii si-au influentat copiii. Intr-o familie in care parintii tipa unul la celalalt si eventual unul dintre ei este agresiv, copilului i se induce automat un comportament pe care oricat va incerca sa il controleze stiind ca este gresit nu va reusi in totalitate. La un moment dat va claca. Si va scoate la iveala un om de nerecunoscut.

In lumea de azi nimeni nu te ajuta sa te ridici. Nimeni nu te ajuta sa mergi mai departe. Sau sunt prea putini si greu de gasit acei oameni care sa te ajute. E adevarat ca trebuie sa fim optimisti. Si sa nu ne pierdem curajul. Dar cum sa faci asta in contextul actual? Cum faci diferenta intre oamenii (ne)buni si oamenii cu adevarat buni?

E ciudat cum niste pusti, abia iesiti de pe bancile scolii pot fi atat de prefacuti. Ce scoala or fi urmat ei de s-au transformat in astfel de specimene? S-o fi introdus in programa scolara ora de rautate gratuita? Dragi copii... Nu uitati ca indiferent de "rolul" pe care il ocupati in societate sa fiti inainte de toate oameni. Pentru ca omenia este singura noastra sansa de a ne salva si proteja de pericolele din jurul nostru. E usor sa fii lipsit de suflet, dar e o provocare sa iti modelezi sufletul.

Eu incerc sa il modelez. Sa fiu diplomata. Si prefer sa nu le fac rau oamenilor de langa mine. Dar daca o fac... as vrea sa le fie clar acelor oameni ca in momentul respectiv au fost intrecute toate limitele pe care bunul meu simt si buna mea crestere le poate suporta.

Confidential

Confidential este un cuvant pe care il aud aproape zi de zi.

Prima data l-am intalnit sub forma de “secret”. Cand faceam diverse prostii si o rugam pe mama sa nu-i spuna lui tata. Era secretul nostru. Sau cand una dintre fetitele cu care ma jucam imi spunea unde i-a ascuns o jucarie alteia. Ori cand impreuna cu buna mea prietena faceam schimb de mancare fara ca mamele noastre sa stie.

Apoi l-am intalnit cand m-am angajat. Angajat este impropriu spus, pentru ca nu aveam un contract de munca. Pe atunci puteai sa lucrezi sezonier, fara un contract de munca. Insa, nimeni nu trebuia sa stie cati bani castigai.

Primul job. Ooo… aici am inceput sa ma lupt cu notiunea de “confidential”. Salariul este confidential. Ti se scria pe un postit. Ti se arata pe o lista, unde era doar numele tau . Cel mai amuzant a fost cand impreuna cu o colega am fost sa negociem salariul. Ni s-a spus… stiti, salariul e confidential. Si nu putem negocia cu amandoua in acelasi timp. Dar noi, pe un ton foarte naiv am marturisit faptul ca nu avem nimic de ascuns. Ma rog… intr-un final, ni s-a marit salariul. Si au cedat. Ne-au anuntat pe amandoua in acelasi timp cum / cu cat.

La dreptul muncii am invatat si despre clauza de confidentialitate. Alta gluma buna. Anunturi de recrutare unde numele firmei este confidential. Ce rost au?

Se spune in codul muncii ca angajatii au dreptul sa fie informati despre situatia firmei in cadrul careia lucreaza. Atata timp cat informatiile respective nu au caracter confidential, intrucat divulgarea lor ar putea afecta bunul mers al companiei. Cine hotaraste care sunt informatiile confidentiale si care nu?

Confidential. Este un cuvant pe care nu vreau sa il mai aud. Un concept folosit adeseori pentru a ascunde lucruri pe care nu stii sa le explici. Un stalp in spatele caruia ne ascundem ori de cate ori nu avem curaj sa le spunem adevarul celor care ne adreseaza o intrebare.

Ce vreau sa spun in post-ul asta? Daca n-ai inteles, inseamna ca e … Confidential.

Sex and the city

Aseara am fost la film. Si nu la orice film, ci la “fabulous, glamorous, spectacular" <<Sex and the city>>. Printre multele lucruri care mi-au placut in film, s-a numarat aceasta melodie



I am woman, hear me roar
In numbers too big to ignore
And I know too much to go back an’ pretend.
’cause I’ve heard it all before
And I’ve been down there on the floor
No one’s ever gonna keep me down again!

CHORUS
Oh, yes, I am wise
But it’s wisdom born of pain.
Yes, I’ve paid the price
But look how much I gained.
If I have to, I can do anything.
I am strong,
I am invincible,
I am woman…

CHORUS

I am woman, watch me grow.
See me standing toe to toe
As I spread my lovin’ arms across the land.
But I’m still an embryo,
With a long, long way to go
Until I make my brother understand…

Oh, yes, I am wise
But it’s wisdom born of pain.
Yes, I’ve paid the price
But look how much I gained.
If I have to I can do anything!
I am strong,
I am invincible.

I am strong,
I am invincible,
I am woman.

Se spune ca mersul pe jos face piciorul frumos, dar…

Redau mai jos mesajul primit astazi:

SkirtBike este primul eveniment biciclistic din România, destinat cu precadere femeilor (vezi comunicat in format pdf).

Initiatoarele sale îsi propun sa redea femeilor curajul de a pedala în oras si de a se exprima în stilul lor unic si cochet. Si aceasta pentru ca mersul pe bicicleta zilnic la serviciu, la piata sau în oras cu prietenii reprezinta un mod de viata echilibrat, plin de naturalete, simplitate, feminitate si atitudine.

Te invitam si te asteptam cu drag la prima plimbare a doamnelor si domnisoarelor cu bicileta prin Bucureti.

Daca poti transmite mai departe comunicatul catre toate cunostintele tale interesate de acest eveniment ar fi extraordinar.

Multumesc frumos.

Papergirl

Asa cum am stabilit pe ordinea de zi, astazi vorbim despre:

Papergirl Brasov

Prietenii mei, Anca si Sebastian, s-au implicat alaturi de Ioana (pe care sper sa o cunosc in curand), intr-un proiect menit sa aduca zambet si culoare in Brasov.

Pasii proiectului sunt urmatorii:

Pana la 1 AUGUST 2010 se aduna: desene, picturi, schite, benzi desenate, caricaturi, stenciluri, colaje, printuri, fotografii, et caetera …

Pentru doua-trei saptamani, in luna august, in ceainaria Ceai et caetera se va desfasura o expozitie unde vor putea fi admirate materialele oferite pentru acest proiect.

Ulterior, la inceputul lui septembrie, rolele cu lucrari vor fi distribuite de pe bicicleta tuturor celor care se vor regasi pe strazile din Brasov. Dupa ce toata munca va fi fost prestata, urmeaza un afterparty pe cinste cu ceai si prajituri alaturi de artisti si toata lumea implicata in proiect.

Pentru mai multe detalii si informatii up-to-date, cititi:

http://papergirlbrasov.wordpress.com/

Un post pe luna

Luna asta inca nu m-am tinut de promisiune, dar incerc sa imi adun toate ideile si sa le public repede repede.

Pe agenda se numara: PaperGirl, SkirtBike si Freecycle.

Pana atunci,

O zi buna!

PS: n-am uitat nici de pozele de la tara!

Happy Bday to me :)

Asa cum deja multi dintre voi stiu, vineri a fost Sf. Gheorghe (23 aprilie). Adica, ziua mea de nume. In primul rand va multumesc frumos tuturor celor care mi-ati transmis intr-un fel sau altul “La Multi Ani!”.

Desi nu asta a fost ideea, week-end-ul in natura de care am avut parte a fost un fel de cadou pentru mine. Fara sa imi propun am avut parte si de party de ziua mea. Am fost cu oameni dragi, cu oameni pe care am ajuns sa ii cunosc mai bine… am avut parte si de cateva dezamagiri, dar bucuria oricum a fost mai mare.

Acum stau sub un copac inflorit si parca ninge. Petalele vin una cate una ca fulgii de nea. E asa de frumos. E galagie. Sunt pasarele. Sunt oameni dragi. Sunt si masini… sunt de toate.

Aaa… si acuma ca sa dau din casa: cineva e indragostita . Nu spui cine, secret mare dom’le!

Nu vreau inapoi la Bucuresti. Catelul latra… pasarelele canta… papadiile sunt ca niste raze de soare. Lalele. Narcise. Liliac. Zambete. Ciocolata. Gratar. Cafea. Lapte. Mic dejun cu mici si bere. Dulceata de coji de portocale. Rom. Eros. Tarica. Masina. Catel. Vulcanii noroiosi. Bulbuci de noroi. Peisaj ca de pe luna.

BRB.

Revin cu pics. Soon. Sper sa mai am timp cand ma intorc la Bucuresti. Bucuresti … e bine aici.

Ploaie in luna lui April

Mi-am amintit azi de o expresie “it’s raining cats and dogs”. Pe romaneste nu e deloc amuzant, dar prima data cand am auzit-o in engleza incepusem sa imi imaginez cum cainii si pisicile cad din cer precum niste stropi de ploaie. Eventual dintr-o galeata. Ca de, pe romaneste inseamna “ploua cu galeata”.

In alta ordine de idei, va las in compania unor versuri cunoscute. Sa va ganditi la ploaie. Si la lucrurile pe care le puteti face in timp ce ploua .

Va las si link-ul catre interpretarea lui Nicu Alifantis.

Nicu Alifantis - Ploaie in luna lui marte

Ploua infernal,

si noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau

nelinistiti, sub desene în creta.

Sufletele noastre dansau

nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,

ploua cu globuri pe glob si prin vreme.

Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,

mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi

lasasem în lume odaia.

Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,

cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,

si noi ne iubeam prin mansarde.

N-as mai fi vrut sa se sfirseasca

niciodata-acea luna-a lui Marte.

Versurile sunt din poezia “Ploaie in luna lui Marte” scrisa de Nichita Stanescu

Bai, bai, te rog eu, da-mi portofelul

Cea mai lunga zi de 1 aprilie din viata mea (de pana acum).

Ora 8:30. Aglomeratul Militari nu e chiar asa aglomerat. Chioscul de bilete e inchis, nu e nimeni in statie. Clar, greva e spontana dar serioasa. Intru la metrou. Surprinzator, nu era deloc aglomerat. Zic, nu tu autobuze, nu tu aglomeratie la metrou… sigur sunt in Bucuresti?

Ora 8:52. Eroilor. Ies de la metrou. Traversez pe partea celalta, gandindu-ma totusi ca greva nu e serioasa si o sa pot lua un troleu pana la servici.

Ora 8:54. Greva e reala. Nu vine niciun autobuz. Niciun troleu. Nimic. Iau niste narcise galbene in graba. Ma consolez cu parfumul lor imbietor si cu galbenul plin de viata.

Ora 9:01. Intru din nou la metrou. Aglomeratie. Ajung la Unirii. Cobor. Eu si restul lumii. Metroul ramane gol. Desi era tarziu si trebuia sa ajung la lucru, parca totusi ziua era prea frumoasa si nu vroiam deloc sa ma grabesc. Traversez parcul. Ma uit pe la maruntisurile care se vand acum de Paste. Un nene vindea portofele. Ma opresc sa ma uit. Inspectez alaturi de celelalte doamne si domnisoare modelele expuse. Ma hotarasc intr-un final. Cumpar. Plec agale mai departe.

Ora 9:40. Ajung la birou. Impart florile. Nici nu ajung bine sus, suna telefonul. “Ti-a venit candidata!”. Cobor.

Orele trec… Intr-un final se face 18:30.

Ora 18:50. Metrou Universitate. Parca nu m-as duce direct la metrou. As mai umbla vreo cateva minute. E frumos afara. Traversez pasajul. Sunt pe scarile rulante cand aud un zgomot care mi se parea cunoscut, dar nu stiam de unde sa il iau. Simt usor cum mi se agata rucsacul. 3 tipi, aparuti de nicaieri, trec pe langa mine. 2 mai mititei. Unul in schimb era mai bine facut. Trag rucsacul. Era deschis. Urmaresc inconstient cei 3 tipi cu privirea. Vad cum unul dintre ei baga ceva in buzunar.

Il urmaresc. Fac vreo 2 pasi si ajung langa el. Parca si el ma urmarea. Sau mi s-a parut? Nu stiu. Totul s-a petrecut prea repede. Stiu doar ca vroiam sa imi dea portofelul si de aia ma duceam spre el. Am avut diverse imagini si scenarii in cap. Nu stiu cand am avut timp sa le vad pentru ca totul s-a petrecut prea repede.

Imi amintesc doar ca am ajuns langa el si i-am zis: “Bai, bai, te rog eu, da-mi portofelul!”. Marturisesc, nici nu ma asteptam sa mi-l dea. Probabil de aia am si ezitat cand m-am trezit cu el in mana. Nu stiam daca sa il iau sau face misto de mine. In timp ce eu ma pregateam sa ii spun sa ia banii dar sa imi dea portofelul, el imi facea semn sa tac. Si sa nu fac scandal. Apoi a plecat.

Unul dintre “colegi”, il mustra. Altul, se limita sa observe cele intamplate. Mergeam oarecum in spatele lor, inconstient. Si simteam cum tot “curajul” avut anterior dispare. Tremuram. Pur si simplu nu stiam ce sa fac. La un moment dat s-a intors. Zic… frate, acuma gata. Mi-o iau. Mi-a mai facut o data semn sa tac si atat.

Ora 21:49. Si acum, stau si ma intreb: de unde atata tupeu pe capul meu? De unde atata tupeu sa ma duc la omul ala sa ii zic asa ceva? nu de alta, era dreptul meu dar… daca el se intorcea si imi dadea una, ramaneam cu dreptul meu si cu stangul si fara portofel.

Toata ziua m-am ferit de farsele de 1 aprilie. Se pare insa ca am avut parte de o intamplare pe care cu siguranta mi-o voi aminti toata viata. Si cel mai bine imi voi aminti cum eu am rugat cu tupeu un hot sa imi inapoieze portofelul.

Incredibil dar adevarat. Da, tot ce am scris aici, e real!

App… va doresc “Sarbatori Fericite!”

Ma mut!

Nu, nu in casa noua, ci cu blogul la o adresa noua :).

Revin cu vesti sa va spun unde si cum... ca deja m-am saturat de proprietari neseriosi :(

Multumesc pentru ca m-ati urmarit pana acum si sper sa o faceti in continuare.

"Datorita unor defectiuni tehnice" blogul a ramas aici.

Optimizare, estimare, planificare...

In ultimul timp cuvintele de mai sus alcatuiesc parte integranta a vietii mele. Cu cat incerc sa planific si sa optimizez activitatile zilnice, cu atat simt ca ma scufund in dezordine si instabilitate. Poate nu am dreptate. Poate este doar un simtamant pe termen scurt, ca urmare a schimbarii. Mi se pare ca in ultimul timp viata mea s-a transformat intr-o replica a expresiei: "Socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa!".

Poate nu inteleg sensul acestor concepte. De aceea va propun sa descoperim impreuna ce zice DEX-ul despre ele. Cu care sa incepem? Optimizare, estimare sau planificare?

Optimizare = raționament sau calcul care permite găsirea valorilor unuia sau mai multor parametri corespunzând maximului unei funcții.

Estimare = stabilirea valoarii aproximative a unui bun sau a unui obiect; evaluare.

Planificare = a întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze.

Acum ca am aflat ce inseamna fiecare in parte si cu ce se mananca, ar trebui sa nu mai am probleme si ca semnele de intrebare sa fie mai putine decat erau pana acum cateva minute. Urmaresc efectele si va anunt ce am reusit sa fac.

Am terminat

In anul 2008 am absolvit Facultatea de Management. Ca majoritatea absolventilor, m-am inscris si la master.

Nimic deosebit pana acum, nu?

Ciudatenia de acum incepe. In ultimul semestru de master m-am simtit foarte obosita... din ce in ce mai obosita si lipsita de chef de invatat. Imi doream doar sa il termin. Sa scap de ceea ce la un moment dat devenise o povara.

Ieri s-a intamplat. Am terminat masterul. Ciudat este faptul ca seara, in loc sa ma bucur de lipsa grijilor si de faptul ca am absolvit, eu ma intrebam de ce sa ma mai apuc? Daca as spune ca nu am niciun proiect in desfasurare as exagera. Dar nu am ceva al meu... sau cel putin asa simt acum. Asadar, in loc sa ma bucur ca am terminat, eu m-am apucat sa imi caut altceva care sa imi dea dureri de cap.

Va tin la curent. Intre timp, puteti sa imi dati idei.

Avem nevoie de ajutorul vostru

Ne iubim si ne luam

Sub acest titlu va rugam sa ne votati pentru a ne ajuta sa castigam un premiu prin care sa ne realizam un vis. Dati click pe cuvintele "ne iubim si ne luam" si veti fi directionati catre site-ul unde ne puteti acorda sprijinul vostru.

Multumim!

Dam o bere ;).

O noua provocare

Mi-am lansat o noua provocare. Da, eu mie! Un post pe luna. Macar un post pe luna. Nu media postarilor sa fie una pe luna! Nu, nu. Un post in fiecare luna calendaristica.

Daca imi iese asta, maresc miza :).

Pentru cei care vor sa stie ce mai fac: ma pregatesc de sesiune si lucrez la dizertatie.

Va pup!

As vrea sa dau timpu-napoi

Sunt multe lucruri pe care le-am facut in viata asta... si pe care nu le regret. Dar totusi, daca as avea posibilitatea... as da timpul inapoi, pentru a profita de timpul pe care n-am stiut sa il folosesc intr-un mod mai bun. Nu pentru a corecta greselile, ci pentru a invata din ele.

Posibilitatea de a transforma in realitate acest lucru este foarte scazuta, aproape inexistenta. De aceea, va rog sa ma ajutati cu o solutie pentru a invata de acum inainte din greselile mele. O solutie pentru a vedea jumatatea plina a paharului. O solutie pentru a visa si a transforma visele in realitate.

PS

Astazi m-am intalnit fata in fata cu o cititoare de-a mea. Nu ma asteptam ca tocmai ea sa petreaca o parte din timpul ei incercand sa inteleaga ideile pe care eu le exprim aici.

Multumesc!

Mutumesc atat celor care m-au citit pana acum, cat si celor care vor face asta de acum inainte!