Acel moment cand...

Viata isi face de cap. Acel moment cand timpul nu mai are rabdare. Acel moment cand realizezi cati ani au cei dragi ai tai. Cati ani ai tu. Cate lucruri ai fi vrut sa fi facut pana acum. Si cand incepi sa intelegi de ce in copilaria ta vedeai fete triste. Obosite. Al caror rost nu il stiai.

Acel moment in care ajungi sa pretuiesti copilaria mai mult decat orice. Si in care ti-ai da tot prezentul pentru o clipa din fericirea aceea pura si simpla pe care nu ai mai avut ocazia sa o simti de mult.

Cautam in fiecare clipa solutii pentru probleme pe care ni le imaginam a fi mai mari decat ale celorlalti. Pe care uneori chiar noi le creem. Intrucat nu avem timp. Sau rabdare. Sa ne petrecem timpul cu cei dragi. Sa ii ascultam. Sa ii intelegem. Sa ii ajutam. Intotdeauna suntem pe fuga. Mereu gasim ceva mai important.

Acel moment cand timpul nu mai are rabdare... cand nimic nu iti mai poate reda zambetul. Cand ai vrea sa lupti si nu poti. Cand te-ai poticnit in gandurile tale. Cand ai nevoie de ceva mai mult decat ai, fara sa stii ca ai deja mai mult decat meritai

Acel moment cand timpul trece si iti dai seama ca te-ai apucat sa scrii un articol de 2 luni si inca nu l-ai publicat.

Copyright: George Iftimoaie

Ma mananca degetele

Sa scriu la nesfarsit. Pana imi dau suflarea. Pana cand "vars" tot ce am acumulat de atunci si pana acum.

De cand...? De atunci!

De cand nu mai stiu sa ma bucur de lucrurile simple. Din momentul in care timpul a devenit cel mai mare dusman al meu. Da... din ziua in care nimicul s-a instalat confortabil pe scaunul meu si nu mai vrea sa plece.

Ah... si atata am acumulat. Si nu mai vrea sa plece. S-a lipit de fundul tavii. As fi zis ca zaharul ars. Dar si ala se curata. As fi zis ca timbrul de scrisoare. Dar in zilele noastre si timbrele au personalitate :).

Citesc articole ale unor oameni care au depasit greutatile vietii. Care au ajuns un exemplu pentru cei din jur. Ale unora care astazi dau lectii celorlalti...
Apoi citesc articolele unora care par destepti. Si ma intreb daca intr-adevar sunt. Daca faptul ca au multe like-uri, multe postari si de nenumarate multe alte ori mai multi cititori este suficient de "etalon" incat sa cred ca sunt in masura sa imi spuna mie ca este gresit felul in care aleg sa imi traiesc sau nu viata.

Ma manaca degetele si ar scrie intr-una... Pana cand ar termina toate cuvintele de pe fata pamantului!

De ziua ei...

N-am avut bani sa ii cumpar ce si-ar fi dorit. Stie deja ca nu castig destul de bine...

N-am avut niciun strop de inspiratie, ce alt cadou sa ii cumpar. Stie deja ca nu ma pricep...

Candva... N-am avut nici macar intentia sa ii fiu prietena. Si uite ca i-am ajuns!

Nu, nu o sa va spun de cati ani ne cunoastem. Si nici cati au trecut de cand suntem prietene.

Nu, nici cati ani implineste ea. Atunci o sa va dati seama ca suntem de aceeasi varsta.

O sa va spun asa: am luat contact cu ea prima data la un examen. Ea a fost scoasa din examen, pe motiv ca a copiat. Eu am fost mustrata cand s-au dat rezultatele. Am fost confundata cu fata care copiase.

Din cauza asta nu mi-a placut de ea.

Aaa... Si pe motiv ca avea tocuri cu care calca prea apasat pentru gusturile mele.

Am tinut-o asa 2 ani. Nu o vedeam prea des, ceea ce era bine. Pana cand... am ajuns mai aproape de ea. Fortate de imprejurari, desigur. Nu prea imi sta in caracter sa fiu nepoliticoasa. Poate mai mult taioasa. Dar asta e partea a doua.

Nu imi aduc prea multe aminte din primii 3 ani. Nu stiu cum de-am ajuns sa ne invartim in cercuri mai comune decat cel in care eram deja. Apoi am inceput sa iesim la suc. Sa vorbim pe mess. La telefon. Apoi am devenit colege de birou. Apoi am avut din ce in ce mai multi prieteni comuni. Apoi am inceput sa iesim in club. Apoi sa ne povestim vrute si nevrute. Sa ne impartasim greutatile, secretele... Sa ne sfatuim una pe cealalta. Sa ne certam cateodata. Sa ne bombanim reciproc.

Ea a venit la nunta mea. Eu abia astept sa ma duc la a ei. Ea e mica de inaltime. Si arata bine. Eu nu. Ea mananca sanatos. Eu toate prostiile din lume. Ea e draguta ca o floricica. Si gadilata de un nerv pentru ca ii spun pe nume care ei nu ii plac. Dar ma accepta asa cum sunt. Un fel de extensie a ei.

Si ii multumesc pentru asta!