Happy Bday to me :)

Asa cum deja multi dintre voi stiu, vineri a fost Sf. Gheorghe (23 aprilie). Adica, ziua mea de nume. In primul rand va multumesc frumos tuturor celor care mi-ati transmis intr-un fel sau altul “La Multi Ani!”.

Desi nu asta a fost ideea, week-end-ul in natura de care am avut parte a fost un fel de cadou pentru mine. Fara sa imi propun am avut parte si de party de ziua mea. Am fost cu oameni dragi, cu oameni pe care am ajuns sa ii cunosc mai bine… am avut parte si de cateva dezamagiri, dar bucuria oricum a fost mai mare.

Acum stau sub un copac inflorit si parca ninge. Petalele vin una cate una ca fulgii de nea. E asa de frumos. E galagie. Sunt pasarele. Sunt oameni dragi. Sunt si masini… sunt de toate.

Aaa… si acuma ca sa dau din casa: cineva e indragostita . Nu spui cine, secret mare dom’le!

Nu vreau inapoi la Bucuresti. Catelul latra… pasarelele canta… papadiile sunt ca niste raze de soare. Lalele. Narcise. Liliac. Zambete. Ciocolata. Gratar. Cafea. Lapte. Mic dejun cu mici si bere. Dulceata de coji de portocale. Rom. Eros. Tarica. Masina. Catel. Vulcanii noroiosi. Bulbuci de noroi. Peisaj ca de pe luna.

BRB.

Revin cu pics. Soon. Sper sa mai am timp cand ma intorc la Bucuresti. Bucuresti … e bine aici.

Ploaie in luna lui April

Mi-am amintit azi de o expresie “it’s raining cats and dogs”. Pe romaneste nu e deloc amuzant, dar prima data cand am auzit-o in engleza incepusem sa imi imaginez cum cainii si pisicile cad din cer precum niste stropi de ploaie. Eventual dintr-o galeata. Ca de, pe romaneste inseamna “ploua cu galeata”.

In alta ordine de idei, va las in compania unor versuri cunoscute. Sa va ganditi la ploaie. Si la lucrurile pe care le puteti face in timp ce ploua .

Va las si link-ul catre interpretarea lui Nicu Alifantis.

Nicu Alifantis - Ploaie in luna lui marte

Ploua infernal,

si noi ne iubeam prin mansarde.

Prin cerul ferestrei, oval,

norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau

nelinistiti, sub desene în creta.

Sufletele noastre dansau

nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,

ploua cu globuri pe glob si prin vreme.

Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,

mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi

lasasem în lume odaia.

Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,

cine-s mai frumosi: oamenii?… ploaia?…

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,

si noi ne iubeam prin mansarde.

N-as mai fi vrut sa se sfirseasca

niciodata-acea luna-a lui Marte.

Versurile sunt din poezia “Ploaie in luna lui Marte” scrisa de Nichita Stanescu

Bai, bai, te rog eu, da-mi portofelul

Cea mai lunga zi de 1 aprilie din viata mea (de pana acum).

Ora 8:30. Aglomeratul Militari nu e chiar asa aglomerat. Chioscul de bilete e inchis, nu e nimeni in statie. Clar, greva e spontana dar serioasa. Intru la metrou. Surprinzator, nu era deloc aglomerat. Zic, nu tu autobuze, nu tu aglomeratie la metrou… sigur sunt in Bucuresti?

Ora 8:52. Eroilor. Ies de la metrou. Traversez pe partea celalta, gandindu-ma totusi ca greva nu e serioasa si o sa pot lua un troleu pana la servici.

Ora 8:54. Greva e reala. Nu vine niciun autobuz. Niciun troleu. Nimic. Iau niste narcise galbene in graba. Ma consolez cu parfumul lor imbietor si cu galbenul plin de viata.

Ora 9:01. Intru din nou la metrou. Aglomeratie. Ajung la Unirii. Cobor. Eu si restul lumii. Metroul ramane gol. Desi era tarziu si trebuia sa ajung la lucru, parca totusi ziua era prea frumoasa si nu vroiam deloc sa ma grabesc. Traversez parcul. Ma uit pe la maruntisurile care se vand acum de Paste. Un nene vindea portofele. Ma opresc sa ma uit. Inspectez alaturi de celelalte doamne si domnisoare modelele expuse. Ma hotarasc intr-un final. Cumpar. Plec agale mai departe.

Ora 9:40. Ajung la birou. Impart florile. Nici nu ajung bine sus, suna telefonul. “Ti-a venit candidata!”. Cobor.

Orele trec… Intr-un final se face 18:30.

Ora 18:50. Metrou Universitate. Parca nu m-as duce direct la metrou. As mai umbla vreo cateva minute. E frumos afara. Traversez pasajul. Sunt pe scarile rulante cand aud un zgomot care mi se parea cunoscut, dar nu stiam de unde sa il iau. Simt usor cum mi se agata rucsacul. 3 tipi, aparuti de nicaieri, trec pe langa mine. 2 mai mititei. Unul in schimb era mai bine facut. Trag rucsacul. Era deschis. Urmaresc inconstient cei 3 tipi cu privirea. Vad cum unul dintre ei baga ceva in buzunar.

Il urmaresc. Fac vreo 2 pasi si ajung langa el. Parca si el ma urmarea. Sau mi s-a parut? Nu stiu. Totul s-a petrecut prea repede. Stiu doar ca vroiam sa imi dea portofelul si de aia ma duceam spre el. Am avut diverse imagini si scenarii in cap. Nu stiu cand am avut timp sa le vad pentru ca totul s-a petrecut prea repede.

Imi amintesc doar ca am ajuns langa el si i-am zis: “Bai, bai, te rog eu, da-mi portofelul!”. Marturisesc, nici nu ma asteptam sa mi-l dea. Probabil de aia am si ezitat cand m-am trezit cu el in mana. Nu stiam daca sa il iau sau face misto de mine. In timp ce eu ma pregateam sa ii spun sa ia banii dar sa imi dea portofelul, el imi facea semn sa tac. Si sa nu fac scandal. Apoi a plecat.

Unul dintre “colegi”, il mustra. Altul, se limita sa observe cele intamplate. Mergeam oarecum in spatele lor, inconstient. Si simteam cum tot “curajul” avut anterior dispare. Tremuram. Pur si simplu nu stiam ce sa fac. La un moment dat s-a intors. Zic… frate, acuma gata. Mi-o iau. Mi-a mai facut o data semn sa tac si atat.

Ora 21:49. Si acum, stau si ma intreb: de unde atata tupeu pe capul meu? De unde atata tupeu sa ma duc la omul ala sa ii zic asa ceva? nu de alta, era dreptul meu dar… daca el se intorcea si imi dadea una, ramaneam cu dreptul meu si cu stangul si fara portofel.

Toata ziua m-am ferit de farsele de 1 aprilie. Se pare insa ca am avut parte de o intamplare pe care cu siguranta mi-o voi aminti toata viata. Si cel mai bine imi voi aminti cum eu am rugat cu tupeu un hot sa imi inapoieze portofelul.

Incredibil dar adevarat. Da, tot ce am scris aici, e real!

App… va doresc “Sarbatori Fericite!”