Bai, bai, te rog eu, da-mi portofelul

Cea mai lunga zi de 1 aprilie din viata mea (de pana acum).

Ora 8:30. Aglomeratul Militari nu e chiar asa aglomerat. Chioscul de bilete e inchis, nu e nimeni in statie. Clar, greva e spontana dar serioasa. Intru la metrou. Surprinzator, nu era deloc aglomerat. Zic, nu tu autobuze, nu tu aglomeratie la metrou… sigur sunt in Bucuresti?

Ora 8:52. Eroilor. Ies de la metrou. Traversez pe partea celalta, gandindu-ma totusi ca greva nu e serioasa si o sa pot lua un troleu pana la servici.

Ora 8:54. Greva e reala. Nu vine niciun autobuz. Niciun troleu. Nimic. Iau niste narcise galbene in graba. Ma consolez cu parfumul lor imbietor si cu galbenul plin de viata.

Ora 9:01. Intru din nou la metrou. Aglomeratie. Ajung la Unirii. Cobor. Eu si restul lumii. Metroul ramane gol. Desi era tarziu si trebuia sa ajung la lucru, parca totusi ziua era prea frumoasa si nu vroiam deloc sa ma grabesc. Traversez parcul. Ma uit pe la maruntisurile care se vand acum de Paste. Un nene vindea portofele. Ma opresc sa ma uit. Inspectez alaturi de celelalte doamne si domnisoare modelele expuse. Ma hotarasc intr-un final. Cumpar. Plec agale mai departe.

Ora 9:40. Ajung la birou. Impart florile. Nici nu ajung bine sus, suna telefonul. “Ti-a venit candidata!”. Cobor.

Orele trec… Intr-un final se face 18:30.

Ora 18:50. Metrou Universitate. Parca nu m-as duce direct la metrou. As mai umbla vreo cateva minute. E frumos afara. Traversez pasajul. Sunt pe scarile rulante cand aud un zgomot care mi se parea cunoscut, dar nu stiam de unde sa il iau. Simt usor cum mi se agata rucsacul. 3 tipi, aparuti de nicaieri, trec pe langa mine. 2 mai mititei. Unul in schimb era mai bine facut. Trag rucsacul. Era deschis. Urmaresc inconstient cei 3 tipi cu privirea. Vad cum unul dintre ei baga ceva in buzunar.

Il urmaresc. Fac vreo 2 pasi si ajung langa el. Parca si el ma urmarea. Sau mi s-a parut? Nu stiu. Totul s-a petrecut prea repede. Stiu doar ca vroiam sa imi dea portofelul si de aia ma duceam spre el. Am avut diverse imagini si scenarii in cap. Nu stiu cand am avut timp sa le vad pentru ca totul s-a petrecut prea repede.

Imi amintesc doar ca am ajuns langa el si i-am zis: “Bai, bai, te rog eu, da-mi portofelul!”. Marturisesc, nici nu ma asteptam sa mi-l dea. Probabil de aia am si ezitat cand m-am trezit cu el in mana. Nu stiam daca sa il iau sau face misto de mine. In timp ce eu ma pregateam sa ii spun sa ia banii dar sa imi dea portofelul, el imi facea semn sa tac. Si sa nu fac scandal. Apoi a plecat.

Unul dintre “colegi”, il mustra. Altul, se limita sa observe cele intamplate. Mergeam oarecum in spatele lor, inconstient. Si simteam cum tot “curajul” avut anterior dispare. Tremuram. Pur si simplu nu stiam ce sa fac. La un moment dat s-a intors. Zic… frate, acuma gata. Mi-o iau. Mi-a mai facut o data semn sa tac si atat.

Ora 21:49. Si acum, stau si ma intreb: de unde atata tupeu pe capul meu? De unde atata tupeu sa ma duc la omul ala sa ii zic asa ceva? nu de alta, era dreptul meu dar… daca el se intorcea si imi dadea una, ramaneam cu dreptul meu si cu stangul si fara portofel.

Toata ziua m-am ferit de farsele de 1 aprilie. Se pare insa ca am avut parte de o intamplare pe care cu siguranta mi-o voi aminti toata viata. Si cel mai bine imi voi aminti cum eu am rugat cu tupeu un hot sa imi inapoieze portofelul.

Incredibil dar adevarat. Da, tot ce am scris aici, e real!

App… va doresc “Sarbatori Fericite!”