Sex and the city. Reloaded

Cred ca "Sex and the city" este si va ramane filmul / serialul meu preferat.
Prima data am auzit despre el mica fiind, iar parintii nu imi dadeau voie sa ma uit la el. Nu stiam exact de ce, iar ei nu s-au gandit ca ar fi important sa imi povesteasca. Presupun ca nu l-au urmarit nici ei si doar si-au imaginat din titlu ca este un film nerecomandat minorilor. Asa cum, probabil, era incadrat de catre cei de la postul respectic de televiziune.

Am crescut apoi si am vazut cateva episoade, pe sarite. Apoi am mai crescut un pic si mi-am propus sa il urmaresc. Asa a inceput maratonul Sex and the city. Nu dormeam prea mult noaptea. Ziua nu faceam mare lucru... ba chiar am si tratat cu indiferenta vreo 2 examene... asta ramane secretul nostru, da?

In noaptea asta, cam la fel ca in celelalte nopti din saptamana, nu prea am dormit. Si butonand televizorul am ajuns la serialul cu pricina.
Cunoscatorii vor incadra usor momentul... Miranda se pregateste de mutarea in Brooklyn. Carrie are prima cearta cu rusul. Charlotte primeste vestea ca nici de data asta nu a ramas insarcinata, iar Samantha... Samantha are cancer.
Este momentul in care se duce la chimioterapie. Este momentul in care ii cade parul. E momentul in care simte nevoia ca cineva sa ii asculte gandurile. Si... mai este acel moment in care oamenii dragi ei o sustin. Gratuit. Suta la suta. Fara falsitate. Fara sa ii arate ca si ei sunt speriati. Fara sa mai puna intrebari inutile. Doar pentru ca ii erau prieteni adevarati.

Acum am inteles de ce copiii nu se pot uita la filmul asta. Nu datorita scenelor fierbinti. Nu datorita limbajului colorat. Si cu siguranta nu din cauza ca ar incuraja consumul de alcool. Ci datorita faptului ca e greu pentru un copil sa inteleaga moartea. Si e imposibil de explicat de ce lui tanti ii cade parul. Si de ce doamnei Stork nu ii place catelusul acela dragut de care Charlotte s-a indragostit la prima vedere.

Cu toate astea, sunt de parere ca nu ar trebui interzis. Pentru ca este cel mai frumos model de prietenie, loalitate si sinceritate. Iar acestea sunt calitati care, noua - oamenilor mari, ne lipsesc din ce in ce mai mult.

Grozav film. Noapte buna!

Esti falsa...

"Te iubesc atat de mult incat nu mai pot trai fara tine."

"Nu vreau sa mai traiesc". "Nu pot". "Nu am de ce". "Pentru ce". !?!

Realitatea e ca... Esti atat de falsa incat poti sa joci orice rol iti propui.

Cel de om fericit. Cel de om trist. Dar cel mai bine te pricepi sa il joc pe cel de victima.

"Victima" a rautatii celor din jurul tau. Pe care tu ii iubesti, ii respecti si ii sprijini intotdeauna cand au nevoie.

Te scuzi ca ai gresit, n-ai vrut, iti pare rau. Dupa ce m-ai umilit. Si m-ai jignit. Si mi-ai trantit in fata tot felul de reprosuri. Si ai facut fete - fete. Si aproape ai fi scapat si o lacrima. Pentru ca de fapt aveai impresia ca eu te-am jignit. Ca eu am ceva cu tine. Ca tu esti cea nedreptatita.

Te-ai pus vreodata in locul meu? Ti-ai imaginat ce e in sufletul meu? Te-ai intrebat vreodata ce m-a determinat sa reactionez asa? Te-ai gandit ca poate tocmai de la tine am invatat sa ma comport asa?

Da, ai dreptate. Esti o victima. Propria ta victima. A rautatii si a indiferentei. A capacitatii de a calca pe cadavre fara sa iti pese de cei din jurul tau. Esti o victima. A TA.

Stiu, unii ar spune ca de fapt esti puternica. Si reusesti sa te detasezi de probleme si sa mergi mai departe. Dar asta ar zice-o doar cei care nu te cunosc. Cei care... n-au suflet. La fel ca si tine.

Te recunosti?

Poate pentru ca e vorba despre tine... te-ai gandit?

Calatorii CFR beneficiaza de transport gratuit pe rute la alegere

Nu mi-am mai vizitat parintii de 2 luni. Pentru ca nu am avut timp si pentru ca nu am avut bani de bilet.
Am reusit intr-un final sa fac rost de suma necesara sa pornesc la drum. Se pare ca cei care se ocupa de site-ul CFR n-au fost nici ei informati de modificarile produse! Un drum plin de surprize...
In primul rand, fumatul nu mai este interzis. Sau cel putin, asta am dedus impreuna cu multe alte persoane care, la fel ca si mine, s-au trezit asfixiate de fum de tigara in timpul deplasarii cu trenul Inter Regio care circula pe ruta Bucuresti Nord - Vatra Dornei.
Nu i-am inteles pe indivizii care insistau sa coboare din tren pentru a fuma... Cred ca si ei au fost neinformati.
In al doilea rand se vand si bilete la vagon de dormit - la un tren care nu contine asa ceva - dupa cum mi s-a explicat cand am intrebat daca doamna care dormea de-a curmezisul pe hol are bilet la cuseta. Domnul controlor a insistat sa imi arate ca dansa a platit bilet mai scump decat mine. Dar nu mi-a aratat in schimb cat a platit domnul care o insotea... 
Sau copiii. Stiu, stiu, copiii beneficiaza de gratuitate. M-am dumirit. La fel cum m-am dumirit si ca biletul la supra pret achizitionat de o persoana direct de la domnii controlori permite calatoria gratuita a unui insotitor. Asadar, 2 bilete la pret de unul.
Ca sa citez un clasic in viata... Maxim am zis!!!

Multumim CFR pentru conditiile decente create pentru noi... Fraierii care platesc bilet inainte de a se urca in tren, asa cum e normal.

PS: aproape ma impresionase domnul controlor. Si l-as fi crezut... Daca respectabilul domn de etnie - partenerul doamnei de la "vagonul de dormit", nu ar fi declarat in gura mare faptul ca nu si-a cumparat bilet!

A fost o data, ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit...

A fost candva, o fata careia viata i-a demonstrat ca prieteniile la distanta nu rezista. Ca ochii care nu se vad intr-adevar se uita. Aceasta fata a fost plecata la un moment dat la Rm. Valcea la un... Concurs.

Acolo a impartit camera cu mai multe fete, pentru vreo 5 zile. La sfarsitul concursului a facut schimb de adrese cu 2 dintre ele, in speranta ca vor coresponda pe viitor. Nu a trecut mult timp, pana cand si-a luat inima in dinti si a scris primele 2 scrisori. Doar una dintre ele a primit raspuns. Si-a zis ca poate, prima s-a pierdut. Asa ca a mai scris 2. Una ca raspuns, cealalta pentru a o inlocui pe cea pierduta. Din nou, un singur raspuns. N-as spune acum ca a fost cine stie ce tragedie... Dar, dezamagirea a existat.

Timpul a trecut. Scrisorile s-au trimis in continuare... Apoi, una dintre ele a plecat la facultate. La scurt timp cealalta a plecat din tara. Scrisorile s-au mai rarit, dar au continuat. Ulterior s-au transformat in mesaje electronice. Lipsa de timp, cresterea responabilitatilor si-au spus cuvantu, ce-i drept, dar au continuat.

Si continua si in zilele noastre. La aproape 10 ani dupa.

Iti multumesc, draga mea Cleo!

Acel moment cand...

ai vrea sa faci ceva, dar nu stii exact ce si cand si cum si... Unde. Cand iti lipseste ceva, dar parca nu atat de mult pe cat ti-ar fi lipsit acum ceva timp cand nu aveai acest ceva care compenseaza absenta primului.

Coincide cumva cu acel celalalt moment cand iti dai seama ca ai crescut / evoluat si ca lucrurile care te faceau fericit in trecut acum nu mai au aceeasi importanta.

Cumva iti place in prezent, cand jucariile s-au schimbat, devenind mai complexe. Cand puzzle-ul are mai multe piese, dar iti lipseste simplitatea si ordinea din trecut.

Victima fara voia mea...

Joi. 12.09.2013

In zilele noastre, la TV si nu numai, se discuta o serie de chestiuni, care mai de care. Vorba unei doamne de-am auzit-o pe strada: "intai s-a vorbit despre Becali. Apoi despre regele Cioaba". Acum e despre caini si despre Ionut, Dumnezeu sa-l odihneasca. Si despre Rosia Montana, cianura, ecologizare.

Azi, pentru mine, e despre o femeie. O femeie care ziua in amiaza mare a fost violata de catre un individ.

Aceasta femeie, doamna, domnisoara, tanara, fata... are avantajul de a fi fost angajata unei companii renumite si situatia ei sa fie mediatizata mai mult decat ar fi fost a mea, a ta, a noastra, oameni de rand. Dar mediatizarea, nu ajuta la nimic. Nu spala durerea... suferinta, rusinea pe care o resimti fara sa fie vina ta...

Am ascultat emisiunea lui Moise Guran, aici. M-au socat unele povesti pe care le-am auzit.

Mi-au amintit de o situatie din copilarie. Era toamna - iarna. Frig, oricum. Eram imbracata cu un training. Si purtam o geaca rosie. Lalaie. Aveam vreo 15 ani, daca nu ma insel. De felul meu, oricum, nu sunt vreo diva. Ma imbracam si ma purtam cam baieteste. Ma duceam la piata. La ora 10 dimineata. Un individ s-a luat dupa mine. M-a urmarit. Tot incerca sa afle cum ma cheama. Unde ma duc. Cati ani am. Unde stau. Etc.

Intai am crezut ca e un glumet. Cum se mai intampla, asa ca nu m-am temut prea tare. Apoi gluma a inceput sa se ingroase. Treceau minute bune. Nu scapam de el. Nu m-a maltratat fizic, dar sufleteste am ramas traumatizata o buna perioada de timp.

Imi repeta la nesfarsit faptul ca nu va pune mana pe mine, pentru ca nu vrea sa creada lumea ca vrea sa imi faca ceva. Dar la un moment dat a facut-o. M-a apucat de mana. Si s-a tot tinut dupa mine, intrebandu-ma si spunandu-mi lucruri. Intr-un final s-a oprit... in ziua respectiva. Apoi... catva timp, de cate ori ma vedea pe strada, venea la mine. Incepusem sa ma tem. Sa am impresia ca ma urmareste si ca stie unde stau. Si unde invat. Sa evit sa mai merg undeva neinsotita. La ore tarzii nici nu se mai punea problema.

La un moment dat a disparut. Nu stiu ce s-a intamplat cu el si nici nu imi pasa. Singurul lucru care m-a bucurat a fost ca nu l-am mai vazut. Ca nu m-am mai simtit agresata de el... Ceea ce mi s-a intamplat mie nu a fost asa grav. Nu m-a agresat fizic. Dar atunci stiu ca ma temeam. Si ca m-am speriat. Si-atunci... daca mie mi-a fost greu prin simplul fapt ca acel individ s-a tinut dupa mine, cum s-or fi simtit saracele, ele, victimele - fetele agresate, violate?

Nu stiu ce pedeapsa ar fi mai potrivita pentru ei. Suferinta pe care o resimti sunt sigura ca e de nedescris. Nici sa stea la inchisoare n-ar fi de ajuns. Pentru ca el ar sta 5 ani acolo, apoi ar iesi sa faca rau altor persoane. Dar victimele raman traumatizate toata viata. Mereu isi vor aminti prin ce-au trecut. Mereu vor avea impresia ca sunt in pericol. Mereu vor simti atingerile lor neplacute.

Imi pare rau ca exista oameni, cu precadere persoane de sex feminin, care trec prin asta. Care n-au puterea sa treaca peste spaima si rusinea resimtita. Imi pare rau ca exista barbati care fac asta. Si fac rau. Si mai rau imi pare ca exista copii care trec prin asa ceva. Nu as vrea sa fiu vreodata in locul lor. Si as vrea... ca niciodata sa nu se mai intample asa ceva...

Mai mult decat sa scriu aceste randuri n-am ce sa fac. Si n-am cum sa stiu ce simt persoanele respective. Le doresc doar putere si curaj!

Despre oamenii cu care lucrez

Nu va voi povesti ce fac eu zi de zi la birou, nici despre durerile de cap de rigoare... pe care fiecare dintre noi le resimte acolo unde lucreaza.

Vreau sa va povestesc despre taximetristi. Despre cel cu care am calatorit aseara. Si despre faptul ca printre ei sunt si oameni deosebiti, cu suflet minunat. Nu doar... exemple negative.

Pentru cei care nu stiu, lucrez la o firma care gestioneaza o aplicatie pentru smartphone cu ajutorul careia iti poti comanda un taxi fara a fi nevoit sa treci prin focul telefonic al dispeceratelor clasice.

Revenind: aseara cand am plecat de la birou am rugat pe unul dintre domnii care venisera la plata sa ma duca si pe mine pana la Universitate. A fost de acord.

M-am urcat in masina, a pornit, iar in timpul acesta ii povesteam cam pe unde ar trebui sa ajung.

Dupa maxim 5 minute din momentul pornirii mi-a spus ca ar vrea sa fim intelesi de la inceput: nu va voi lua niciun ban pentru cursa.

Eram cu gandul in alta parte...Am ramas surprinsa. I-am spus ca nu se poate si ca as prefera sa ii platesc. De fapt, am incercat sa ii si spun ca voi cobori din masina daca nu accepta plata intrucat este dreptul lui sa fie recompensat pentru munca pe care o face si nici nu vroiam sa imi fac vreo obligatie fara rost.

Si-a intors privirea la mine si mi-a spus ca daca insist sa platesc, ma poate lasa undeva ca sa imi caut un alt taxi. Mi-am dat seama ca nu prea am cum sa cobor si ca as fi chiar putin nebuna sa o fac, asa ca ... mi-am inghitit cuvintele, mi-am pastrat banii si am mers mai departe :).

Mi se pare un gest foarte frumos. Care mi-a amintit apoi de altele... Mi-a amintit de taximetristul care stia unde sa ma duca fara ca eu sa ii fi spus. Era a doua oara cand calatoream cu dansul. M-am urcat si m-a intrebat ce mai fac, daca vreau o bomboana, ceva despre aplicatie... timp in care am ajuns la jumatatea drumului si mi-am dat seama ca eu nu ii spusesem unde vreau sa ajung. Raspunsul a fost simplu, pai v-am mai dus si data trecuta, nu mai stiti?! Dintr-o (cel putin) suta de curse cate trecusera intre cele 2 calatorii ale mele in masina sa, el totusi a tinut minte unde trebuie sa ma duca.

In trafic, prin intersectii, pe la trecerile mele prin statiile de taxi, m-au mai salutat oameni care m-au tinut minte. Cel mai comic moment a fost cel in care au inceput sa claxoneze dupa mine pe strada, pentru ca a tinut in mod deosebit sa ma salute.

Meseria mea m-a ajutat sa imi schimb parerea despre taximetristi. Nu mai vad doar aspectele negative ale lor si ale activitatii pe care o desfasoara. Nu mi se mai par toti necinstiti, prost crescuti si... altele. Sigur, exista si exemple negative, dar ma bucur ca am invatat lectia asta.

Arieseni. Recenzie in imagini

La Arieșeni acum sunt 20°. La București sunt 30°.
De la București pana la Arieșeni, dacă mergi cu mașina, faci vreo 8 ore. Pentru mine, care nu sunt iubitoare de transport cu autoturisme, autocare, auto... drumul până acolo a părut de două ori mai lung.

La Arieșeni e verde. Mult verde. Este și gri. Dar verdele predomină. Iar griul, e mai dulce. Mai curat.
 

 

happy anniversary

 

Pentru tine, Cata! Jurnal de calatorie :)

Sa stii ca am ajuns cu bine.

Drumul a fost lung, dar a meritat. Aici la Arieseni, peisajele sunt superbe, iar vremea e minunata. Nu sunt 50 de grade ca la voi la Bucuresti, nu e nici praf, nici aglomeratie.

De la noi din camera se aude susurul unui rau care trece prin fata pensiunii, iar peisajul este format din brazi, nu din blocuri inalte ca brazii :).
Deja am fost sa vizitam Pestera Scarisoara. Eu n-am avut curaj sa cobor toate scarile catre adancuri, dar am ramas oricum impresionata de realizarile naturii, cat am mers.

A doua zi am fost la Pestera lui Ionele (in care am si intrat) si pe Cheile Ordancusei.

Cam atat, momentan. Am vrut sa iti scriu, asa cum ti-am promis, sa iti transmit pulsul Arieseniului.

Iti pun si o poza, pana una alta...

"Sămânțarele"

"Sămânțarele" reprezintă o specie a publicului larg, ușor de confundat cu oamenii de rând. Ceea ce le diferențiază de restul, însă, este capacitatea lor de a sparge între dinți semințe de floarea soarelui, cu o nesimțire fără margini.

"Sămânțarele", nu consuma orice fel de semințe, ci le preferă pe cele din imagine:

Le poți găsi în diverse locuri, de la birouri de companie, până la scări de bloc. Urma le-o iei ușor, după cojile împrăștiate pe unde au trecut. Cele pe care le descriu astăzi le-am întâlnit în fața blocului. Ocupația lor de zi cu zi este statul acasă, sub pretextul că îngrijesc de copii. Plozi mici, cu viitorul ratat, datorită unor mame fără considerație față de oamenii care duc în cârcă mobilă, saci sau alte articole, pentru că trebuie să se mute dintr-o casă în alta sau pentru simplul fapt că trebuie să intre în scară întrucât acolo este locuința lor.

Semnalul ieșirii la marea "sămânțăreală" e dat de ajungerea consorților acasă, după o zi de muncă. Își iau plozii, sub pretextul că îi scot la plimbare. Își iau consoartele sub pretextul că trebuie să petreacă timp împreună. Dar de fapt, ei își petrec timpul împreună cu o bere, două beri... depinde. Prezența soților "sămânțarelor" este depistata după cutiile de bere ce rămân în urma lor.

"Sămânțarele" au o duzină de calități (ordinea enumerării este aleatorie): 

- eleganță în exprimare: dacă pericolul se apropie de ele, în loc să îl evite, i se adresează cu "băi, băi!";

- gospodare, pricepute în ale construcției: pun coajă peste coajă, până când iși construiesc propriul turn din coji de semințe.

- bogate in minerale: asimilate din sarea și substanțele cu care sunt tratate semințele pe care le consumă.

- mame desăvârșite: copiii lor vor crește într-o familie modrnă, învățând de la modelele pe care le au cum să NU fie onești, respectuoși, dar mai ales... ordonați și atenți cu mediul.

- protejează natura: (semințele si cojile aferente) din pământ au răsărit, în pământ se întorc;

Caracterizarea lor ar putea fi mai lungă... dar cum ele nu sunt suficient de culte încât să știe ce înseamnă duzină, nu vor sesiza faptul că numărul nu coincide...

Cam atât, momentan. Dar cum de la 1 August sunt vecinele mele de scară, presupun că povestea va continua...

little button and spot

We found ourselves some new pet names.
Spot
Little button

Our new characters are such travelling fanatics, that they have a new trip almost every weekend. They like very much their traveling life that now... started another one :-).

When they are not travelling, they work. Daily job, part time job, administrative tasks at home. And now, they are moving. The crib they lived in is being sold. But they found a new one. And to celebrate the new names they're going to decorate it with spots and buttons.

Little button has decided this, just now. What do you think, spot? :p

Kiss u!

Intr-o zi cam pe la pranz

Intr-o zi cam pe la pranz,
Gheorghita mergea cu-n manz,
Cum mergea cu manzu-agale
Ii iesi un hot in cale.
Hotul fiind bandit in fire
Ii lua manzul cu grabire,
Gheorghita ramase cu buza umflata,
Ca n-a avut cu el o bata luata,
Pe bandit sa-l bata.

Nichita Stanescu

The prize of life

 

 I'm a winner. Lost in my wedding dreams, denying the truth in my life, I'm still a winner.

Why? Due to the people in my life. Due to my wonderful husband and his parents, due to my great parents, our godfathers who accepted us in their family, due to the friends that stick close to us and surround us with their good vibes each time we meet.

I'm a winner, because I'm alive after being almost hit by a car. I'm a winner because God left my mother stand by me each day. Because she fought for a child, even though she lost another. I'm a winner. I won the lottery of life. And this prize is greater than any other prize.

Amnesia. Block-out

We found out in April that the apartment where we live is being sold. Since then, a hectic period has started. I don't like to move. Nobody does, I know. But for me, a beautiful house is something that... I never!

Stage 1: denial.

This is not real. It's not happening to us.

Stage 2: crying.

I can't believe this is happening to us.

Stage 3: solving.

Going to the banks. Asking for information regarding a "First Home Loan". Finding out that the original calculation generated at the front desk doesn't match the calculation from the analysis department. that the salary from the last year is not taken in consideration because it's smaller than the actual one and the growths higher than 20% seem artificial. Going to another bank. NO. Asking for another type of loan. NO. Informing the owner of the apartment that we are not able to buy it.

Stage 4: grieving.

I don't wanna move. I don't wanna start packing. We need to search another apartment for rent. Inform others. Finding out that they already know, though you hadn't had the time to tell them.

Stage 5. frustration.

Feeling as if someone took something that was rightfully yours. It wasn't our house but it felt the same way.

Stage 6. BLOCK-OUT.

My mind stopped. My mind went back in time, to a period when all these didn't exist. To July 2012, when we were preparing for our big event - the wedding. When we were searching for a church. When we had a home. When we had something that for us represented the ideal place. When I was trying out the dress and he was trying out the suit. Searching the shoes. Dreaming about the flowers. Creating the playlist. Preparing the handmade invitations. Amnesia somehow happened to me. As if my brain is trying to protect me from the things - considered evil - happening to me.

Stage 7. coming back. I don't know how it feels to come back yet. I'm still in the black-out :(.

I still miss my wedding dress. I still want back my apple bouquet. I still miss the day when I felt like a princess. I still miss the day when my happiness was unlimited and impossible to describe in words.

fotosource

Red wine & others

i'm drunk. of happiness. of stress. of anxiety.

i'm drunk. i just had some wine. red wine. i was thirsty :).

it's cruduta's birthday. who's cruduta? someone :))

I'm drunk. of happiness, mixed with wine. of stress and anxiety. am i repeating or is it just my impression? my neighbors are still awake. i can see it through my open window. i have to prepare 2 contracts. i try to write them since long time ago. but I'm not able to do it. but I'll try it. again.

V, please forgive me!

i'm drunk. of happiness, mixed with red, tasteful wine. and i'm tired. sooo tired. and waiting for the weekend. and i'm sorry i didn't wrote any post for such a long time. and i'm sorry that this one is drunk. as i am. and mixed. and complicated. and bad written. but it expresses my thoughts. so take them as they are. and be happy. and maybe drunk. have some red wine, too :).

good bye :)