Sex and the city. Reloaded

Cred ca "Sex and the city" este si va ramane filmul / serialul meu preferat.
Prima data am auzit despre el mica fiind, iar parintii nu imi dadeau voie sa ma uit la el. Nu stiam exact de ce, iar ei nu s-au gandit ca ar fi important sa imi povesteasca. Presupun ca nu l-au urmarit nici ei si doar si-au imaginat din titlu ca este un film nerecomandat minorilor. Asa cum, probabil, era incadrat de catre cei de la postul respectic de televiziune.

Am crescut apoi si am vazut cateva episoade, pe sarite. Apoi am mai crescut un pic si mi-am propus sa il urmaresc. Asa a inceput maratonul Sex and the city. Nu dormeam prea mult noaptea. Ziua nu faceam mare lucru... ba chiar am si tratat cu indiferenta vreo 2 examene... asta ramane secretul nostru, da?

In noaptea asta, cam la fel ca in celelalte nopti din saptamana, nu prea am dormit. Si butonand televizorul am ajuns la serialul cu pricina.
Cunoscatorii vor incadra usor momentul... Miranda se pregateste de mutarea in Brooklyn. Carrie are prima cearta cu rusul. Charlotte primeste vestea ca nici de data asta nu a ramas insarcinata, iar Samantha... Samantha are cancer.
Este momentul in care se duce la chimioterapie. Este momentul in care ii cade parul. E momentul in care simte nevoia ca cineva sa ii asculte gandurile. Si... mai este acel moment in care oamenii dragi ei o sustin. Gratuit. Suta la suta. Fara falsitate. Fara sa ii arate ca si ei sunt speriati. Fara sa mai puna intrebari inutile. Doar pentru ca ii erau prieteni adevarati.

Acum am inteles de ce copiii nu se pot uita la filmul asta. Nu datorita scenelor fierbinti. Nu datorita limbajului colorat. Si cu siguranta nu din cauza ca ar incuraja consumul de alcool. Ci datorita faptului ca e greu pentru un copil sa inteleaga moartea. Si e imposibil de explicat de ce lui tanti ii cade parul. Si de ce doamnei Stork nu ii place catelusul acela dragut de care Charlotte s-a indragostit la prima vedere.

Cu toate astea, sunt de parere ca nu ar trebui interzis. Pentru ca este cel mai frumos model de prietenie, loalitate si sinceritate. Iar acestea sunt calitati care, noua - oamenilor mari, ne lipsesc din ce in ce mai mult.

Grozav film. Noapte buna!

Esti falsa...

"Te iubesc atat de mult incat nu mai pot trai fara tine."

"Nu vreau sa mai traiesc". "Nu pot". "Nu am de ce". "Pentru ce". !?!

Realitatea e ca... Esti atat de falsa incat poti sa joci orice rol iti propui.

Cel de om fericit. Cel de om trist. Dar cel mai bine te pricepi sa il joc pe cel de victima.

"Victima" a rautatii celor din jurul tau. Pe care tu ii iubesti, ii respecti si ii sprijini intotdeauna cand au nevoie.

Te scuzi ca ai gresit, n-ai vrut, iti pare rau. Dupa ce m-ai umilit. Si m-ai jignit. Si mi-ai trantit in fata tot felul de reprosuri. Si ai facut fete - fete. Si aproape ai fi scapat si o lacrima. Pentru ca de fapt aveai impresia ca eu te-am jignit. Ca eu am ceva cu tine. Ca tu esti cea nedreptatita.

Te-ai pus vreodata in locul meu? Ti-ai imaginat ce e in sufletul meu? Te-ai intrebat vreodata ce m-a determinat sa reactionez asa? Te-ai gandit ca poate tocmai de la tine am invatat sa ma comport asa?

Da, ai dreptate. Esti o victima. Propria ta victima. A rautatii si a indiferentei. A capacitatii de a calca pe cadavre fara sa iti pese de cei din jurul tau. Esti o victima. A TA.

Stiu, unii ar spune ca de fapt esti puternica. Si reusesti sa te detasezi de probleme si sa mergi mai departe. Dar asta ar zice-o doar cei care nu te cunosc. Cei care... n-au suflet. La fel ca si tine.

Te recunosti?

Poate pentru ca e vorba despre tine... te-ai gandit?

Calatorii CFR beneficiaza de transport gratuit pe rute la alegere

Nu mi-am mai vizitat parintii de 2 luni. Pentru ca nu am avut timp si pentru ca nu am avut bani de bilet.
Am reusit intr-un final sa fac rost de suma necesara sa pornesc la drum. Se pare ca cei care se ocupa de site-ul CFR n-au fost nici ei informati de modificarile produse! Un drum plin de surprize...
In primul rand, fumatul nu mai este interzis. Sau cel putin, asta am dedus impreuna cu multe alte persoane care, la fel ca si mine, s-au trezit asfixiate de fum de tigara in timpul deplasarii cu trenul Inter Regio care circula pe ruta Bucuresti Nord - Vatra Dornei.
Nu i-am inteles pe indivizii care insistau sa coboare din tren pentru a fuma... Cred ca si ei au fost neinformati.
In al doilea rand se vand si bilete la vagon de dormit - la un tren care nu contine asa ceva - dupa cum mi s-a explicat cand am intrebat daca doamna care dormea de-a curmezisul pe hol are bilet la cuseta. Domnul controlor a insistat sa imi arate ca dansa a platit bilet mai scump decat mine. Dar nu mi-a aratat in schimb cat a platit domnul care o insotea... 
Sau copiii. Stiu, stiu, copiii beneficiaza de gratuitate. M-am dumirit. La fel cum m-am dumirit si ca biletul la supra pret achizitionat de o persoana direct de la domnii controlori permite calatoria gratuita a unui insotitor. Asadar, 2 bilete la pret de unul.
Ca sa citez un clasic in viata... Maxim am zis!!!

Multumim CFR pentru conditiile decente create pentru noi... Fraierii care platesc bilet inainte de a se urca in tren, asa cum e normal.

PS: aproape ma impresionase domnul controlor. Si l-as fi crezut... Daca respectabilul domn de etnie - partenerul doamnei de la "vagonul de dormit", nu ar fi declarat in gura mare faptul ca nu si-a cumparat bilet!

A fost o data, ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit...

A fost candva, o fata careia viata i-a demonstrat ca prieteniile la distanta nu rezista. Ca ochii care nu se vad intr-adevar se uita. Aceasta fata a fost plecata la un moment dat la Rm. Valcea la un... Concurs.

Acolo a impartit camera cu mai multe fete, pentru vreo 5 zile. La sfarsitul concursului a facut schimb de adrese cu 2 dintre ele, in speranta ca vor coresponda pe viitor. Nu a trecut mult timp, pana cand si-a luat inima in dinti si a scris primele 2 scrisori. Doar una dintre ele a primit raspuns. Si-a zis ca poate, prima s-a pierdut. Asa ca a mai scris 2. Una ca raspuns, cealalta pentru a o inlocui pe cea pierduta. Din nou, un singur raspuns. N-as spune acum ca a fost cine stie ce tragedie... Dar, dezamagirea a existat.

Timpul a trecut. Scrisorile s-au trimis in continuare... Apoi, una dintre ele a plecat la facultate. La scurt timp cealalta a plecat din tara. Scrisorile s-au mai rarit, dar au continuat. Ulterior s-au transformat in mesaje electronice. Lipsa de timp, cresterea responabilitatilor si-au spus cuvantu, ce-i drept, dar au continuat.

Si continua si in zilele noastre. La aproape 10 ani dupa.

Iti multumesc, draga mea Cleo!

Acel moment cand...

ai vrea sa faci ceva, dar nu stii exact ce si cand si cum si... Unde. Cand iti lipseste ceva, dar parca nu atat de mult pe cat ti-ar fi lipsit acum ceva timp cand nu aveai acest ceva care compenseaza absenta primului.

Coincide cumva cu acel celalalt moment cand iti dai seama ca ai crescut / evoluat si ca lucrurile care te faceau fericit in trecut acum nu mai au aceeasi importanta.

Cumva iti place in prezent, cand jucariile s-au schimbat, devenind mai complexe. Cand puzzle-ul are mai multe piese, dar iti lipseste simplitatea si ordinea din trecut.

Victima fara voia mea...

Joi. 12.09.2013

In zilele noastre, la TV si nu numai, se discuta o serie de chestiuni, care mai de care. Vorba unei doamne de-am auzit-o pe strada: "intai s-a vorbit despre Becali. Apoi despre regele Cioaba". Acum e despre caini si despre Ionut, Dumnezeu sa-l odihneasca. Si despre Rosia Montana, cianura, ecologizare.

Azi, pentru mine, e despre o femeie. O femeie care ziua in amiaza mare a fost violata de catre un individ.

Aceasta femeie, doamna, domnisoara, tanara, fata... are avantajul de a fi fost angajata unei companii renumite si situatia ei sa fie mediatizata mai mult decat ar fi fost a mea, a ta, a noastra, oameni de rand. Dar mediatizarea, nu ajuta la nimic. Nu spala durerea... suferinta, rusinea pe care o resimti fara sa fie vina ta...

Am ascultat emisiunea lui Moise Guran, aici. M-au socat unele povesti pe care le-am auzit.

Mi-au amintit de o situatie din copilarie. Era toamna - iarna. Frig, oricum. Eram imbracata cu un training. Si purtam o geaca rosie. Lalaie. Aveam vreo 15 ani, daca nu ma insel. De felul meu, oricum, nu sunt vreo diva. Ma imbracam si ma purtam cam baieteste. Ma duceam la piata. La ora 10 dimineata. Un individ s-a luat dupa mine. M-a urmarit. Tot incerca sa afle cum ma cheama. Unde ma duc. Cati ani am. Unde stau. Etc.

Intai am crezut ca e un glumet. Cum se mai intampla, asa ca nu m-am temut prea tare. Apoi gluma a inceput sa se ingroase. Treceau minute bune. Nu scapam de el. Nu m-a maltratat fizic, dar sufleteste am ramas traumatizata o buna perioada de timp.

Imi repeta la nesfarsit faptul ca nu va pune mana pe mine, pentru ca nu vrea sa creada lumea ca vrea sa imi faca ceva. Dar la un moment dat a facut-o. M-a apucat de mana. Si s-a tot tinut dupa mine, intrebandu-ma si spunandu-mi lucruri. Intr-un final s-a oprit... in ziua respectiva. Apoi... catva timp, de cate ori ma vedea pe strada, venea la mine. Incepusem sa ma tem. Sa am impresia ca ma urmareste si ca stie unde stau. Si unde invat. Sa evit sa mai merg undeva neinsotita. La ore tarzii nici nu se mai punea problema.

La un moment dat a disparut. Nu stiu ce s-a intamplat cu el si nici nu imi pasa. Singurul lucru care m-a bucurat a fost ca nu l-am mai vazut. Ca nu m-am mai simtit agresata de el... Ceea ce mi s-a intamplat mie nu a fost asa grav. Nu m-a agresat fizic. Dar atunci stiu ca ma temeam. Si ca m-am speriat. Si-atunci... daca mie mi-a fost greu prin simplul fapt ca acel individ s-a tinut dupa mine, cum s-or fi simtit saracele, ele, victimele - fetele agresate, violate?

Nu stiu ce pedeapsa ar fi mai potrivita pentru ei. Suferinta pe care o resimti sunt sigura ca e de nedescris. Nici sa stea la inchisoare n-ar fi de ajuns. Pentru ca el ar sta 5 ani acolo, apoi ar iesi sa faca rau altor persoane. Dar victimele raman traumatizate toata viata. Mereu isi vor aminti prin ce-au trecut. Mereu vor avea impresia ca sunt in pericol. Mereu vor simti atingerile lor neplacute.

Imi pare rau ca exista oameni, cu precadere persoane de sex feminin, care trec prin asta. Care n-au puterea sa treaca peste spaima si rusinea resimtita. Imi pare rau ca exista barbati care fac asta. Si fac rau. Si mai rau imi pare ca exista copii care trec prin asa ceva. Nu as vrea sa fiu vreodata in locul lor. Si as vrea... ca niciodata sa nu se mai intample asa ceva...

Mai mult decat sa scriu aceste randuri n-am ce sa fac. Si n-am cum sa stiu ce simt persoanele respective. Le doresc doar putere si curaj!

Despre oamenii cu care lucrez

Nu va voi povesti ce fac eu zi de zi la birou, nici despre durerile de cap de rigoare... pe care fiecare dintre noi le resimte acolo unde lucreaza.

Vreau sa va povestesc despre taximetristi. Despre cel cu care am calatorit aseara. Si despre faptul ca printre ei sunt si oameni deosebiti, cu suflet minunat. Nu doar... exemple negative.

Pentru cei care nu stiu, lucrez la o firma care gestioneaza o aplicatie pentru smartphone cu ajutorul careia iti poti comanda un taxi fara a fi nevoit sa treci prin focul telefonic al dispeceratelor clasice.

Revenind: aseara cand am plecat de la birou am rugat pe unul dintre domnii care venisera la plata sa ma duca si pe mine pana la Universitate. A fost de acord.

M-am urcat in masina, a pornit, iar in timpul acesta ii povesteam cam pe unde ar trebui sa ajung.

Dupa maxim 5 minute din momentul pornirii mi-a spus ca ar vrea sa fim intelesi de la inceput: nu va voi lua niciun ban pentru cursa.

Eram cu gandul in alta parte...Am ramas surprinsa. I-am spus ca nu se poate si ca as prefera sa ii platesc. De fapt, am incercat sa ii si spun ca voi cobori din masina daca nu accepta plata intrucat este dreptul lui sa fie recompensat pentru munca pe care o face si nici nu vroiam sa imi fac vreo obligatie fara rost.

Si-a intors privirea la mine si mi-a spus ca daca insist sa platesc, ma poate lasa undeva ca sa imi caut un alt taxi. Mi-am dat seama ca nu prea am cum sa cobor si ca as fi chiar putin nebuna sa o fac, asa ca ... mi-am inghitit cuvintele, mi-am pastrat banii si am mers mai departe :).

Mi se pare un gest foarte frumos. Care mi-a amintit apoi de altele... Mi-a amintit de taximetristul care stia unde sa ma duca fara ca eu sa ii fi spus. Era a doua oara cand calatoream cu dansul. M-am urcat si m-a intrebat ce mai fac, daca vreau o bomboana, ceva despre aplicatie... timp in care am ajuns la jumatatea drumului si mi-am dat seama ca eu nu ii spusesem unde vreau sa ajung. Raspunsul a fost simplu, pai v-am mai dus si data trecuta, nu mai stiti?! Dintr-o (cel putin) suta de curse cate trecusera intre cele 2 calatorii ale mele in masina sa, el totusi a tinut minte unde trebuie sa ma duca.

In trafic, prin intersectii, pe la trecerile mele prin statiile de taxi, m-au mai salutat oameni care m-au tinut minte. Cel mai comic moment a fost cel in care au inceput sa claxoneze dupa mine pe strada, pentru ca a tinut in mod deosebit sa ma salute.

Meseria mea m-a ajutat sa imi schimb parerea despre taximetristi. Nu mai vad doar aspectele negative ale lor si ale activitatii pe care o desfasoara. Nu mi se mai par toti necinstiti, prost crescuti si... altele. Sigur, exista si exemple negative, dar ma bucur ca am invatat lectia asta.