"Sămânțarele" reprezintă o specie a publicului larg, ușor de confundat cu oamenii de rând. Ceea ce le diferențiază de restul, însă, este capacitatea lor de a sparge între dinți semințe de floarea soarelui, cu o nesimțire fără margini.
"Sămânțarele", nu consuma orice fel de semințe, ci le preferă pe cele din imagine:
Le poți găsi în diverse locuri, de la birouri de companie, până la scări de bloc. Urma le-o iei ușor, după cojile împrăștiate pe unde au trecut. Cele pe care le descriu astăzi le-am întâlnit în fața blocului. Ocupația lor de zi cu zi este statul acasă, sub pretextul că îngrijesc de copii. Plozi mici, cu viitorul ratat, datorită unor mame fără considerație față de oamenii care duc în cârcă mobilă, saci sau alte articole, pentru că trebuie să se mute dintr-o casă în alta sau pentru simplul fapt că trebuie să intre în scară întrucât acolo este locuința lor.
Semnalul ieșirii la marea "sămânțăreală" e dat de ajungerea consorților acasă, după o zi de muncă. Își iau plozii, sub pretextul că îi scot la plimbare. Își iau consoartele sub pretextul că trebuie să petreacă timp împreună. Dar de fapt, ei își petrec timpul împreună cu o bere, două beri... depinde. Prezența soților "sămânțarelor" este depistata după cutiile de bere ce rămân în urma lor.
"Sămânțarele" au o duzină de calități (ordinea enumerării este aleatorie):
- eleganță în exprimare: dacă pericolul se apropie de ele, în loc să îl evite, i se adresează cu "băi, băi!";
- gospodare, pricepute în ale construcției: pun coajă peste coajă, până când iși construiesc propriul turn din coji de semințe.
- bogate in minerale: asimilate din sarea și substanțele cu care sunt tratate semințele pe care le consumă.
- mame desăvârșite: copiii lor vor crește într-o familie modrnă, învățând de la modelele pe care le au cum să NU fie onești, respectuoși, dar mai ales... ordonați și atenți cu mediul.
- protejează natura: (semințele si cojile aferente) din pământ au răsărit, în pământ se întorc;
Caracterizarea lor ar putea fi mai lungă... dar cum ele nu sunt suficient de culte încât să știe ce înseamnă duzină, nu vor sesiza faptul că numărul nu coincide...
Cam atât, momentan. Dar cum de la 1 August sunt vecinele mele de scară, presupun că povestea va continua...