Confidential este un cuvant pe care il aud aproape zi de zi.
Prima data l-am intalnit sub forma de “secret”. Cand faceam diverse prostii si o rugam pe mama sa nu-i spuna lui tata. Era secretul nostru. Sau cand una dintre fetitele cu care ma jucam imi spunea unde i-a ascuns o jucarie alteia. Ori cand impreuna cu buna mea prietena faceam schimb de mancare fara ca mamele noastre sa stie.
Apoi l-am intalnit cand m-am angajat. Angajat este impropriu spus, pentru ca nu aveam un contract de munca. Pe atunci puteai sa lucrezi sezonier, fara un contract de munca. Insa, nimeni nu trebuia sa stie cati bani castigai.
Primul job. Ooo… aici am inceput sa ma lupt cu notiunea de “confidential”. Salariul este confidential. Ti se scria pe un postit. Ti se arata pe o lista, unde era doar numele tau . Cel mai amuzant a fost cand impreuna cu o colega am fost sa negociem salariul. Ni s-a spus… stiti, salariul e confidential. Si nu putem negocia cu amandoua in acelasi timp. Dar noi, pe un ton foarte naiv am marturisit faptul ca nu avem nimic de ascuns. Ma rog… intr-un final, ni s-a marit salariul. Si au cedat. Ne-au anuntat pe amandoua in acelasi timp cum / cu cat.
La dreptul muncii am invatat si despre clauza de confidentialitate. Alta gluma buna. Anunturi de recrutare unde numele firmei este confidential. Ce rost au?
Se spune in codul muncii ca angajatii au dreptul sa fie informati despre situatia firmei in cadrul careia lucreaza. Atata timp cat informatiile respective nu au caracter confidential, intrucat divulgarea lor ar putea afecta bunul mers al companiei. Cine hotaraste care sunt informatiile confidentiale si care nu?
Confidential. Este un cuvant pe care nu vreau sa il mai aud. Un concept folosit adeseori pentru a ascunde lucruri pe care nu stii sa le explici. Un stalp in spatele caruia ne ascundem ori de cate ori nu avem curaj sa le spunem adevarul celor care ne adreseaza o intrebare.
Ce vreau sa spun in post-ul asta? Daca n-ai inteles, inseamna ca e … Confidential.
