Victima fara voia mea...

Joi. 12.09.2013

In zilele noastre, la TV si nu numai, se discuta o serie de chestiuni, care mai de care. Vorba unei doamne de-am auzit-o pe strada: "intai s-a vorbit despre Becali. Apoi despre regele Cioaba". Acum e despre caini si despre Ionut, Dumnezeu sa-l odihneasca. Si despre Rosia Montana, cianura, ecologizare.

Azi, pentru mine, e despre o femeie. O femeie care ziua in amiaza mare a fost violata de catre un individ.

Aceasta femeie, doamna, domnisoara, tanara, fata... are avantajul de a fi fost angajata unei companii renumite si situatia ei sa fie mediatizata mai mult decat ar fi fost a mea, a ta, a noastra, oameni de rand. Dar mediatizarea, nu ajuta la nimic. Nu spala durerea... suferinta, rusinea pe care o resimti fara sa fie vina ta...

Am ascultat emisiunea lui Moise Guran, aici. M-au socat unele povesti pe care le-am auzit.

Mi-au amintit de o situatie din copilarie. Era toamna - iarna. Frig, oricum. Eram imbracata cu un training. Si purtam o geaca rosie. Lalaie. Aveam vreo 15 ani, daca nu ma insel. De felul meu, oricum, nu sunt vreo diva. Ma imbracam si ma purtam cam baieteste. Ma duceam la piata. La ora 10 dimineata. Un individ s-a luat dupa mine. M-a urmarit. Tot incerca sa afle cum ma cheama. Unde ma duc. Cati ani am. Unde stau. Etc.

Intai am crezut ca e un glumet. Cum se mai intampla, asa ca nu m-am temut prea tare. Apoi gluma a inceput sa se ingroase. Treceau minute bune. Nu scapam de el. Nu m-a maltratat fizic, dar sufleteste am ramas traumatizata o buna perioada de timp.

Imi repeta la nesfarsit faptul ca nu va pune mana pe mine, pentru ca nu vrea sa creada lumea ca vrea sa imi faca ceva. Dar la un moment dat a facut-o. M-a apucat de mana. Si s-a tot tinut dupa mine, intrebandu-ma si spunandu-mi lucruri. Intr-un final s-a oprit... in ziua respectiva. Apoi... catva timp, de cate ori ma vedea pe strada, venea la mine. Incepusem sa ma tem. Sa am impresia ca ma urmareste si ca stie unde stau. Si unde invat. Sa evit sa mai merg undeva neinsotita. La ore tarzii nici nu se mai punea problema.

La un moment dat a disparut. Nu stiu ce s-a intamplat cu el si nici nu imi pasa. Singurul lucru care m-a bucurat a fost ca nu l-am mai vazut. Ca nu m-am mai simtit agresata de el... Ceea ce mi s-a intamplat mie nu a fost asa grav. Nu m-a agresat fizic. Dar atunci stiu ca ma temeam. Si ca m-am speriat. Si-atunci... daca mie mi-a fost greu prin simplul fapt ca acel individ s-a tinut dupa mine, cum s-or fi simtit saracele, ele, victimele - fetele agresate, violate?

Nu stiu ce pedeapsa ar fi mai potrivita pentru ei. Suferinta pe care o resimti sunt sigura ca e de nedescris. Nici sa stea la inchisoare n-ar fi de ajuns. Pentru ca el ar sta 5 ani acolo, apoi ar iesi sa faca rau altor persoane. Dar victimele raman traumatizate toata viata. Mereu isi vor aminti prin ce-au trecut. Mereu vor avea impresia ca sunt in pericol. Mereu vor simti atingerile lor neplacute.

Imi pare rau ca exista oameni, cu precadere persoane de sex feminin, care trec prin asta. Care n-au puterea sa treaca peste spaima si rusinea resimtita. Imi pare rau ca exista barbati care fac asta. Si fac rau. Si mai rau imi pare ca exista copii care trec prin asa ceva. Nu as vrea sa fiu vreodata in locul lor. Si as vrea... ca niciodata sa nu se mai intample asa ceva...

Mai mult decat sa scriu aceste randuri n-am ce sa fac. Si n-am cum sa stiu ce simt persoanele respective. Le doresc doar putere si curaj!