MACII

Ardeau ca niste facle vii,
în vârf de firave tulpini.
Îsi înãltau râzând zglobii
obrazul rosu dintre spini.

I-am adunat cu mâini avare,
am rãtãcit în seara blândã,
umplându-mi bratele de floare
învãpãiatã si plãpândã.

Si m-am întors într-un târziu,
departe câmpul rãmânea,
atât de singur si pustiu,
în urma mea.

Dar când acasã-am încercat
sã-i strâng înttr-un aprins buchet,
toti macii mei s-au scuturat
ca niste lacrimi pe parchet.

Din volumul "Poezii/Poésies", 1996

preluare de aici: http://www.isanos.ro/ro/magdaisanos/opera.html#11