De gasit titlu

Cand viata iti pune lucruri pe tava si tu nu stii sa le primesti inseamna ca ai o problema pe care trebuie sa o lamuresti. Cand viata iti da alimente si nu esti in stare sa le gatesti o sa iti ofere si momente in care ti-ai fi dorit sa le pretuiesti. Cadouri primim multe. Pacat ca nu oferim. Ganduri curate sunt multe, pacat e ca nu le traim. Ai vrea tu sa stii multe... pe care eu nu vreau sa ti le spun. Gandindu-ma la mine, ma-ntreb unde am gresit. Gandindu-ma la tine ma-ntreb de ce ti se pare gresit. Suntem suflete aparte; fiecare dorim... niciodata nu am sa inteleg insa, de ce nu ne unim. De ce cauti lupta in loc sa accepti ca unde e lume mai multa e si bine, la fel.

Amestec de ganduri

Am ajuns sa vad binele si sa nu mi-l doresc...

M-am uitat la televizor. La emisiunea "Visuri la cheie". O emisiune pe cat de minunata prin ceea ce face, pe atat de trista, intrucat cazurile prezentate acolo sunt foarte speciale. Oameni care se confrunta cu atatea greutati... Cu probleme de sanatate, de cele mai multe ori. Dar mai trist decat boala in sine e faptul ca afecteaza copii. Omuleti mici si sensibili. Care nu au cunoscut frumusetile vietii decat vazandu-le traite de altii. Suflete calde care nu au facut rau nimanui. Care nu au suparat cu nimic. Dar care platesc pentru ceva - posibile greseli - pe care nu doar ca nu le-au comis, ci nici nu le-au gandit vreodata.

Viata mea, cu gandurile mele, reprezinta ceva frumos si sanatos si nu atat de greu pe cat il vad eu; pe care trebuie sa invat sa il accept asa cum e.
Nu vreau binele acela intrucat ascunde povesti prea triste si prea grele... ale unor parinti curajosi, luati pe nepregatite de boli necrutatoare. Parinti minunati care fac tot posibilul pentru a isi salva copiii si pentru a ii scuti de poveri de neinteles pentru sufletele lor.

Am vazut binele si nu mi-l doresc. Nu binele obtinut asa!

Au trecut ani...

... buni de cand mi-ai scris aceste randuri.

Pe-atunci ma intrebam ce cadou "mult mai mare" as putea sa iti cumpar. Inventam lucruri cu care sa te recompensez fara sa fiu nevoita sa le cer bani parintilor. Mi se parea greu sa fii copil si sa nu ai jucariile pe care ti le doresti.

Am impartit multe cu tine. De la nimicuri pe seama carora ne amuzam impreuna acum, pana la probleme, reale, care si-au pus amprenta asupra sufletelor noastre si ne-au format ca adulti.

Astazi stiu! Stiu care este cel mai mare cadou pe care ti-l pot oferi: dragostea mea. Prietenia mea!

Umarul meu, pe care sa plangi indiferent unde te afli. Acum stiu ca prietenia adevarata rezista indiferent de distanta si ca dainuie in timp, fara sa judece si fara sa ceara socoteala.

Cineva spunea ca dragostea nu este limitata. Ca dragostea nu este intr-o cantitate fixa pe care o imparti cu cei din jurul tau. Dragostea creste mereu. Este infinita si suficienta pentru toate sufletele pereche sufletului tau.

Iti urez, astazi, "La multi ani!". Si suficient de multa intelepciune incat sa apreciezi bucuria pe care o regasim in lucrurile marunte. Gesturile mici ne umplu viata, insa din pacate nu avem suficient de multa ratiune incat sa intelegem acest lucru imediat, iar astfel ajungem sa pretuim ceva abia dupa ce l-am pierdut.

Mi-a fost greu sa inteleg ca ai crescut. Mai am si acum momente in care mi se pare ca esti mica si necoapta. Dar apoi imi demonstrezi contrariul prin deciziile pe care le iei. Prin curajul cu care infrunti viata si greutatile ei.

Dumnezeu mi-a dat o sora care sa o inlocuiasca pe cea pe care am pierdut-o. Mi-a dat ocazia sa te ajut sa inveti sa citesti, sa scrii, sa socotesti. Sa reinventez cu tine felurile de mancare. Sa ma supar cand nu ma ascultai sau cand luai o nota mica. Si... sa ii urez multa sanatate, fericire si putere sa mearga mereu mai departe, oricat de anevoios ar fi drumul pe care a pornit.

Imi este dor de tine!

Ochi in ochi

Stam de 2 ore fata in fata si ne privim. Ochi in ochi s-ar putea spune, daca el ar avea ochi... ne intrebam cum am putea sa schimbam ceva in relatia noastra. Sa nu mai fie asa... obositoare. Stresanta. Sa nu ne mai chinuim unul pe celalalt.

Stam de 2 ore impreuna. Atingandu-ne unul pe celalalt, intrebandu-ne daca vreodata vom mai putea sa traim unul fara celalalt. Gandindu-ne, probabil, cum a fost viata inainte sa ne avem. Si de ce, desi ne petrecem atat de mult timp impreuna, suntem atat de... altfel.

Nici nu stiu cand a trecut atata timp. Macar daca as fi putut sa ii spun ceva. Dar n-am reusit. Nu s-a creat niciun fel de conexiune intre noi. Doar ne-am privit si... atat!?!

Noroooc cu prietenii care sunt cu noi: G, M, F. Ei ne-au ajutat sa mai interactionam un pic. Ne-au dat timp sa clipim din cand in cand. Sa avem senzatia ca ne-am inteles. Daca a trecut atata timp... as zice ca nu a fost tocmai un succes, nu?

Oare caldura lui se poate interpreta ca fiind o dovada a faptului ca si el ar vrea mai mult? Oare faptul ca si el ma priveste fix in ochi inseamna ca ar vrea sa ii spun ce am pe suflet? As vrea uneori sa imi raspunda. Sa imi arate unde gresesc, cu toate cuvintele, nu doar cu (cateva) sunete (mormaieli) pe care oricum nu le inteleg. Sa nu ma mai chinui sa il privesc in ochi pentru a imi da seama (singura) ce e gresit. Ce nu se potriveste.

Ah, daca ar vorbi cu mine... daca s-ar opri din a ma privi si... oare de ce nu pot sa ii spun ce am pe suflet? De ce nu pot sa ii spun ce vreau cand trebuie si nu cand e prea tarziu?

Stam de 2 ore impreuna si suntem mai straini ca la inceput. Oare s-o fi plictisit? Eu am obosit! Mi-am pierdut rabdarea. L-as lua si... as da cu el de pamant! Mi-am pus mainile la ochi. Nu mai suport privirea lui atat de luminoasa si totusi rece.

Pauza.

Tot aici. Au mai trecut 2 ore. S-a facut 6. Inca 2 ore si plec. A ramas atat de putin timp in care ne mai putem privi. Si apoi? Apoi voi privi in ochii altcuiva. Oare ce o fi in sufletul lui? As zice ca nimic... din moment ce nu reactioneaza in vreun fel. Sta, ma priveste si tace. Accepta tot ce ii spun. Nici macar nu mai mormaie. S-o fi impacat cu gandul?

Trebuie sa plec. Dar e atat de greu. Odihneste-te, calculatorule! Diseara o sa am nevoie din nou de tine... Facem noapte alba, iar, privindu-ne in ochi!

Acel moment cand...

Viata isi face de cap. Acel moment cand timpul nu mai are rabdare. Acel moment cand realizezi cati ani au cei dragi ai tai. Cati ani ai tu. Cate lucruri ai fi vrut sa fi facut pana acum. Si cand incepi sa intelegi de ce in copilaria ta vedeai fete triste. Obosite. Al caror rost nu il stiai.

Acel moment in care ajungi sa pretuiesti copilaria mai mult decat orice. Si in care ti-ai da tot prezentul pentru o clipa din fericirea aceea pura si simpla pe care nu ai mai avut ocazia sa o simti de mult.

Cautam in fiecare clipa solutii pentru probleme pe care ni le imaginam a fi mai mari decat ale celorlalti. Pe care uneori chiar noi le creem. Intrucat nu avem timp. Sau rabdare. Sa ne petrecem timpul cu cei dragi. Sa ii ascultam. Sa ii intelegem. Sa ii ajutam. Intotdeauna suntem pe fuga. Mereu gasim ceva mai important.

Acel moment cand timpul nu mai are rabdare... cand nimic nu iti mai poate reda zambetul. Cand ai vrea sa lupti si nu poti. Cand te-ai poticnit in gandurile tale. Cand ai nevoie de ceva mai mult decat ai, fara sa stii ca ai deja mai mult decat meritai

Acel moment cand timpul trece si iti dai seama ca te-ai apucat sa scrii un articol de 2 luni si inca nu l-ai publicat.

Copyright: George Iftimoaie

Ma mananca degetele

Sa scriu la nesfarsit. Pana imi dau suflarea. Pana cand "vars" tot ce am acumulat de atunci si pana acum.

De cand...? De atunci!

De cand nu mai stiu sa ma bucur de lucrurile simple. Din momentul in care timpul a devenit cel mai mare dusman al meu. Da... din ziua in care nimicul s-a instalat confortabil pe scaunul meu si nu mai vrea sa plece.

Ah... si atata am acumulat. Si nu mai vrea sa plece. S-a lipit de fundul tavii. As fi zis ca zaharul ars. Dar si ala se curata. As fi zis ca timbrul de scrisoare. Dar in zilele noastre si timbrele au personalitate :).

Citesc articole ale unor oameni care au depasit greutatile vietii. Care au ajuns un exemplu pentru cei din jur. Ale unora care astazi dau lectii celorlalti...
Apoi citesc articolele unora care par destepti. Si ma intreb daca intr-adevar sunt. Daca faptul ca au multe like-uri, multe postari si de nenumarate multe alte ori mai multi cititori este suficient de "etalon" incat sa cred ca sunt in masura sa imi spuna mie ca este gresit felul in care aleg sa imi traiesc sau nu viata.

Ma manaca degetele si ar scrie intr-una... Pana cand ar termina toate cuvintele de pe fata pamantului!

De ziua ei...

N-am avut bani sa ii cumpar ce si-ar fi dorit. Stie deja ca nu castig destul de bine...

N-am avut niciun strop de inspiratie, ce alt cadou sa ii cumpar. Stie deja ca nu ma pricep...

Candva... N-am avut nici macar intentia sa ii fiu prietena. Si uite ca i-am ajuns!

Nu, nu o sa va spun de cati ani ne cunoastem. Si nici cati au trecut de cand suntem prietene.

Nu, nici cati ani implineste ea. Atunci o sa va dati seama ca suntem de aceeasi varsta.

O sa va spun asa: am luat contact cu ea prima data la un examen. Ea a fost scoasa din examen, pe motiv ca a copiat. Eu am fost mustrata cand s-au dat rezultatele. Am fost confundata cu fata care copiase.

Din cauza asta nu mi-a placut de ea.

Aaa... Si pe motiv ca avea tocuri cu care calca prea apasat pentru gusturile mele.

Am tinut-o asa 2 ani. Nu o vedeam prea des, ceea ce era bine. Pana cand... am ajuns mai aproape de ea. Fortate de imprejurari, desigur. Nu prea imi sta in caracter sa fiu nepoliticoasa. Poate mai mult taioasa. Dar asta e partea a doua.

Nu imi aduc prea multe aminte din primii 3 ani. Nu stiu cum de-am ajuns sa ne invartim in cercuri mai comune decat cel in care eram deja. Apoi am inceput sa iesim la suc. Sa vorbim pe mess. La telefon. Apoi am devenit colege de birou. Apoi am avut din ce in ce mai multi prieteni comuni. Apoi am inceput sa iesim in club. Apoi sa ne povestim vrute si nevrute. Sa ne impartasim greutatile, secretele... Sa ne sfatuim una pe cealalta. Sa ne certam cateodata. Sa ne bombanim reciproc.

Ea a venit la nunta mea. Eu abia astept sa ma duc la a ei. Ea e mica de inaltime. Si arata bine. Eu nu. Ea mananca sanatos. Eu toate prostiile din lume. Ea e draguta ca o floricica. Si gadilata de un nerv pentru ca ii spun pe nume care ei nu ii plac. Dar ma accepta asa cum sunt. Un fel de extensie a ei.

Si ii multumesc pentru asta!